Acord cu angajatul: poate salariatul să declare și să plătească singur contribuțiile datorate în România?
Da, dar doar într-o situație precisă. Salariatul poate prelua obligațiile de contribuții dacă angajatorul nu are sediu social, sediu permanent sau reprezentanță în România și datorează contribuțiile în România potrivit legislației europene de securitate socială sau acordurilor bilaterale. Condiția esențială este existența unui acord încheiat în acest sens cu angajatorul. Fără acord, obligațiile rămân la angajator.
Unde apare acordul în Codul fiscal
Formula „numai dacă există un acord încheiat în acest sens cu angajatorul” apare în mai multe texte:
- art. 219 alin. (2): pentru salariații cu venituri și în alt stat UE, SEE sau în Elveția, supuși legislației române, salariatul calculează, reține și plătește contribuțiile individuale și pe cele ale angajatorului;
- art. 220 alin. (2): salariatul declară aceste contribuții;
- art. 146 alin. (4): CAS, pentru persoanele care lucrează în România pentru angajatori fără sediu, sediu permanent sau reprezentanță aici;
- art. 168 alin. (4): CASS, în aceeași situație;
- art. 220^6 alin. (2): contribuția asiguratorie pentru muncă;
- art. 147 alin. (13): depunerea declarației lunare de la art. 147 alin. (1), adică Declarația privind obligațiile de plată a contribuțiilor sociale, impozitului pe venit și evidența nominală a persoanelor asigurate.
Ce preia salariatul
Prin acord, salariatul preia integral rolul angajatorului față de bugetul român:
- calculează CAS și CASS proprii, reținute din salariu;
- calculează contribuțiile datorate de angajator, inclusiv contribuția asiguratorie pentru muncă;
- le plătește lunar, până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei pentru care se plătesc veniturile (art. 146 alin. (4), art. 168 alin. (4), art. 220^6 alin. (2));
- depune declarația lunară (art. 147 alin. (13)).
Art. 219 alin. (3) și art. 220 alin. (3) prevăd că modul de stabilire, plată și declarare este cel aplicabil angajatorilor, respectiv persoanelor fizice care lucrează pentru angajatori fără sediu sau reprezentanță în România și au un astfel de acord.
Ce nu schimbă acordul
- Baza și cotele rămân cele din Titlul V. Acordul mută doar persoana care îndeplinește obligațiile.
- Legislația aplicabilă nu se alege prin acord. Ea este stabilită de autoritățile competente (art. 216 alin. (1)).
- Acordul privește contribuțiile sociale. Impozitul pe venit are regulile lui, de exemplu art. 82 pentru salariile primite din străinătate de persoanele care își desfășoară activitatea în România.
Exemplu
Radu lucrează din București pentru o firmă din Austria, care nu are sediu sau reprezentanță în România. Autoritățile au stabilit că se aplică legislația română de securitate socială. Salariul brut este 12.000 lei pe lună. Firma și Radu semnează un acord prin care Radu preia obligațiile.
Pentru salariul din martie 2026, plătit în aprilie, Radu:
- calculează CAS de 25%, adică 3.000 lei, și CASS de 10%, adică 1.200 lei;
- calculează contribuția asiguratorie pentru muncă datorată pentru angajator;
- plătește toate sumele și depune declarația lunară până la 25 aprilie 2026.
Fără acord, aceleași obligații ar reveni firmei austriece.
Pași practici
- Verifică dacă angajatorul nu are sediu social, sediu permanent sau reprezentanță în România.
- Păstrează documentul care atestă legislația aplicabilă.
- Redactează acordul scris, cu clauza expresă de preluare a calculului, plății și declarării.
- Asigură înregistrarea fiscală necesară pentru depunerea declarației lunare.
- Prevede în acord cum pune angajatorul la dispoziție sumele pentru contribuțiile lui, pe care salariatul le plătește lunar.
De reținut
- Preluarea obligațiilor de către salariat cere un acord cu angajatorul.
- Se aplică doar angajatorilor fără sediu, sediu permanent sau reprezentanță în România.
- Salariatul declară și plătește și contribuțiile angajatorului, lunar, până pe 25.
- Legislația aplicabilă o stabilesc autoritățile competente, nu părțile prin acord.