Ajustările pentru deprecierea stocurilor: deductibilitate
Contabil, o entitate poate — și, potrivit principiului prudenței, chiar trebuie — să înregistreze ajustări pentru deprecierea stocurilor atunci când valoarea lor de inventar scade sub costul de achiziție. Fiscal însă, lucrurile stau altfel: Codul fiscal tratează deductibilitatea provizioanelor și ajustărilor pentru depreciere ca pe o listă închisă, iar stocurile nu apar pe ea.
Temeiul legal
„(1) Contribuabilul are dreptul la deducerea rezervelor și provizioanelor/ajustărilor pentru depreciere, numai în conformitate cu prezentul articol, astfel: a) rezerva legală [...]; b) provizioanele pentru garanții de bună execuție acordate clienților [...]; c) ajustările pentru deprecierea creanțelor [...] în limita unui procent de 30% [...]" — Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, art. 26 alin. (1) (sursă: anaf_surse/cod_fiscal_227_2015_consolidat.txt)
- Art. 26 alin. (1) este formulat expres ca listă limitativă („numai în conformitate cu prezentul articol"): rezerva legală, provizioane pentru garanții de bună execuție, ajustări pentru deprecierea creanțelor (client, în anumite condiții), provizioane specifice ale instituțiilor financiare, rezerve tehnice de asigurare etc.
- Ajustările pentru deprecierea stocurilor nu se regăsesc printre literele a)-n) ale art. 26 alin. (1) — deci, deși sunt corecte și obligatorii contabil, nu sunt deductibile la calculul rezultatului fiscal.
- Consecința practică e dată de art. 25 alin. (3) lit. g): cheltuiala cu ajustarea e „cheltuială cu deductibilitate limitată... în limita prevăzută la art. 26" — cum art. 26 nu prevede nimic pentru stocuri, limita practică e zero, iar suma se adună înapoi (element similar cheltuielilor nedeductibile) la calculul profitului impozabil, prin declarația 101.
- Simetric, la momentul în care ajustarea se anulează (stocul e vândut, consumat sau se reface valoarea), reluarea la venituri a ajustării nu mai este venit impozabil, pentru că suma nu a fost dedusă inițial (evită dubla impunere).
Ce se greșește în practică
- Se dă deducere directă cheltuielii cu ajustarea de valoare a stocurilor, presupunând că orice cheltuială contabilă corectă e automat deductibilă fiscal.
- Se confundă ajustările pentru deprecierea stocurilor cu ajustările pentru deprecierea creanțelor (art. 26 lit. c), care sunt parțial deductibile) — regimul fiscal e complet diferit.
- La anularea unei ajustări nededuse inițial, se impozitează eronat reluarea la venituri, deși suma nu a generat niciodată o deducere fiscală.
- Se omite reflectarea corectă în D101 a sumei nedeductibile, ceea ce denaturează rezultatul fiscal declarat.
Ce face iConta.eu
iConta.eu are o funcție dedicată pentru exact acest caz: nota_ajustare_stoc din core/provizioane.py generează nota contabilă de constituire/reluare a ajustării de valoare a stocurilor (6814=39x, respectiv 39x=7814) și marchează explicit rezultatul cu deductibil: False, cu comentariul din cod „nedeductibil fiscal (nu figurează în art. 26)" — exact regula descrisă mai sus. Aplicația are și un modul consistent de gestiune a stocurilor (stocuri.py, stocuri_api.py, stocuri_cv.py) pentru mișcări, cantități și valori. Nu am găsit însă, în modulele verificate, o legătură automată între acest marcaj deductibil: False și completarea efectivă a rândului corespunzător din declarația 101 — reportarea sumei ca element similar cheltuielilor nedeductibile în D101 rămâne, la acest moment, o verificare manuală a contabilului.