Amortizarea unui mijloc fix trecut în regim de conservare
Un mijloc fix "în conservare" e unul temporar scos din funcțiune, dar păstrat în patrimoniu (nu casat, nu vândut) — de exemplu un utilaj oprit din motive de capacitate, o clădire nefolosită temporar. Tratamentul fiscal e clar reglementat și diferă de cel al unui mijloc fix pur și simplu neutilizat fără a fi trecut formal în conservare.
Regula fiscală
Codul fiscal, art. 28 alin. (12) lit. k), prevede: în cazul în care mijloacele fixe amortizabile sunt trecute în regim de conservare, valoarea fiscală rămasă neamortizată la momentul trecerii în conservare se recuperează pe durata normală de utilizare rămasă, începând cu luna următoare ieșirii din conservare, prin recalcularea cotei de amortizare fiscală.
Practic, mecanismul are trei pași:
- La intrarea în conservare — amortizarea fiscală se oprește; valoarea fiscală rămasă neamortizată la acel moment "înghețată" până la ieșirea din conservare.
- Pe toată durata conservării — nu se înregistrează cheltuială deductibilă cu amortizarea acelui mijloc fix, indiferent cât durează perioada.
- La ieșirea din conservare — amortizarea se reia din luna următoare, dar cota se recalculează: valoarea rămasă neamortizată se împarte la durata normală de utilizare rămasă (nu la durata inițială, integrală), astfel încât mijlocul fix să ajungă totuși amortizat integral la sfârșitul duratei sale normale de utilizare.
Cazul special — reorganizări
Dacă un mijloc fix aflat în conservare e transferat în cadrul unei operațiuni de reorganizare (fuziune, divizare — art. 32 și 33 din Codul fiscal), regimul de conservare continuă la entitatea care preia mijlocul fix, exact ca și cum nu s-ar fi produs transferul — nu se resetează perioada și nu se reia amortizarea doar pentru că bunul a schimbat titularul.
Ce presupune, în practică, "trecerea în conservare"
Decizia de trecere în conservare e o decizie de politică contabilă a entității, documentată intern (de regulă printr-o decizie a administratorului/conducerii și o notă contabilă), nu un regim care se aplică automat doar pentru că un utilaj stă nefolosit o vreme. Fără această formalizare, riscul e ca organul fiscal să considere amortizarea continuată ca fiind corectă doar dacă mijlocul fix chiar a rămas afectat activității economice — sau, invers, să conteste deductibilitatea amortizării înregistrate pe o perioadă în care bunul evident nu a mai fost utilizat, fără să fi fost trecut formal în conservare.
Practic, pentru contabilizare
- Data trecerii în conservare și data ieșirii din conservare trebuie documentate clar (decizie internă), pentru a putea justifica exact perioada de suspendare a amortizării fiscale.
- Recalcularea cotei la reluare se face pe baza duratei normale de utilizare rămase, nu a celei inițiale — deci cota lunară după ieșirea din conservare va fi, de regulă, mai mare decât cea aplicată înainte de conservare.
- Amortizarea contabilă (nu doar cea fiscală) poate urma o politică diferită, dacă reglementările contabile aplicabile (OMFP nr. 1.802/2014) permit — dar pentru calculul impozitului pe profit contează exclusiv regula fiscală de mai sus.