Cum construiesc registrul de evidență fiscală pentru impozitul pe profit
Registrul de evidență fiscală nu e un formular tipizat impus de ANAF, ci o obligație de conținut: trebuie să arate, an de an, cum s-a ajuns de la rezultatul contabil la rezultatul fiscal. Fără el, orice control reface acest calcul de la zero, pe baza propriilor prezumții.
Temeiul obligației
Codul fiscal art. 19 alin. (7) obligă contribuabilii ca, în scopul determinării rezultatului fiscal, să evidențieze în registrul de evidență fiscală veniturile impozabile înregistrate într-un an fiscal, precum și cheltuielile efectuate în scopul desfășurării activității economice, în același an fiscal, inclusiv cele reglementate prin acte normative în vigoare, potrivit art. 25 (regimul cheltuielilor deductibile, cu deductibilitate limitată și nedeductibile).
Ce e „rezultatul fiscal" pe care registrul trebuie să-l susțină
Art. 19 alin. (1) definește rezultatul fiscal ca diferența dintre veniturile și cheltuielile înregistrate conform reglementărilor contabile, din care se scad veniturile neimpozabile și deducerile fiscale și la care se adaugă cheltuielile nedeductibile. Se calculează trimestrial/anual, cumulat de la începutul anului fiscal (alin. (2)). Registrul de evidență fiscală e instrumentul care documentează exact aceste ajustări — veniturile scăzute ca neimpozabile și cheltuielile adăugate înapoi ca nedeductibile — pentru fiecare perioadă de raportare.
Structura minimă recomandată
Nu există un model unic obligatoriu, dar structura trebuie să permită reconstituirea calculului. Practic, un registru funcțional conține, pentru fiecare an fiscal:
| Secțiune | Conținut |
|---|---|
| Rezultat contabil | Profitul/pierderea contabilă brută, preluată din balanța de verificare, cumulat de la începutul anului |
| Venituri neimpozabile | Fiecare categorie (dividende primite de la persoane juridice române, venituri din anularea provizioanelor nedeductibile fiscal etc.), cu suma și temeiul din art. 23 |
| Cheltuieli nedeductibile | Cheltuieli integral nedeductibile (art. 25 alin. (4)) și cele cu deductibilitate limitată depășite (protocol peste 2%, cheltuieli sociale peste 5% din fondul de salarii — art. 25 alin. (3)) |
| Deduceri fiscale suplimentare | Ex. deducerea suplimentară de 50% pentru cheltuieli de cercetare-dezvoltare (art. 20) |
| Rezultat fiscal | Rezultatul contabil ajustat cu toate liniile de mai sus — baza de calcul a impozitului pe profit |
Corectarea erorilor — de ce contează pentru registru
Art. 19 alin. (3) distinge două tipuri de corecție a erorilor contabile, cu tratament fiscal diferit:
- erorile corectate pe seama rezultatului reportat (potrivit reglementărilor contabile) ajustează rezultatul fiscal al anului la care se referă eroarea, prin depunerea unei declarații rectificative, în condițiile Codului de procedură fiscală;
- erorile corectate pe seama contului de profit și pierdere se iau în calcul la determinarea rezultatului fiscal în anul în care se face corectarea, nu retroactiv.
Registrul de evidență fiscală trebuie să reflecte clar în care din cele două situații se încadrează fiecare corecție operată, cu trimitere la anul de referință.
De ce nu e un simplu tabel Excel „la cerere"
Diferența dintre un registru de evidență fiscală funcțional și o simplă evidență contabilă e că registrul explică, linie cu linie, de ce rezultatul fiscal diferă de cel contabil. La un control, inspectorul confruntă exact aceste ajustări cu documentele justificative (contracte de sponsorizare, facturi de protocol, state de plată pentru plafonul de 5% cheltuieli sociale etc.) — un registru care doar reproduce rulajele contabile, fără ajustările fiscale explicite, nu îndeplinește cerința art. 19 alin. (7).
Frecvența actualizării
Rezultatul fiscal se calculează trimestrial/anual, cumulat de la începutul anului (art. 19 alin. (2)) — deci registrul trebuie actualizat cel puțin la fiecare termen de declarare a impozitului pe profit (trimestrial pentru majoritatea contribuabililor plătitori de impozit pe profit), nu doar o dată pe an la închiderea exercițiului financiar.