Cum se contabilizează majorarea prețului mărfurilor din stoc?
Reglementările contabile românești tratează explicit, articol cu articol, cazul reducerilor de preț primite ulterior facturării (rabaturi, remize, risturne). Simetric, o majorare ulterioară a prețului — o factură de regularizare, o corecție de curs, o creștere de preț contractuală aplicată retroactiv — nu are un articol dedicat separat, ci se încadrează în principiile generale de evaluare a stocurilor la intrare și de corectare a erorilor/evenimentelor ulterioare.
Temeiul legal
„75. - (1) La data intrării în entitate, bunurile se evaluează și se înregistrează în contabilitate la valoarea de intrare, care se stabilește astfel: a) la cost de achiziție - pentru bunurile procurate cu titlu oneros; [...] 76. - (1) Reducerile comerciale acordate de furnizor și înscrise pe factura de achiziție ajustează în sensul reducerii costul de achiziție al bunurilor. [...] (2) Reducerile comerciale primite ulterior facturării corectează costul stocurilor la care se referă, dacă acestea mai sunt în gestiune." — OMFP 1802/2014, pct. 75 alin. (1) și pct. 76 alin. (1)-(2) (sursă: anaf_surse/omfp_1802_2014_reglementari_consolidat.txt)
Aplicând principiul simetric la o majorare de preț:
- Costul de achiziție e valoarea de intrare a stocului — orice element care ajustează prețul plătit sau datorat furnizorului, în sens de creștere, ajustează la fel costul de achiziție înregistrat, dacă bunurile mai sunt în gestiune (nu au fost încă vândute/consumate).
- Dacă stocul pentru care se primește o factură de regularizare (majorare) nu mai e în gestiune, majorarea nu mai poate corecta costul unui stoc care nu mai există în evidență — se înregistrează ca o cheltuială/datorie distinctă a perioadei (simetric cu tratamentul reducerilor via contul 609, majorarea se reflectă pe un cont de cheltuieli, nu prin corectarea unui stoc epuizat).
- Dacă majorarea se constată înainte de închiderea situațiilor financiare anuale, dar se referă la un stoc din exercițiul anterior, se aplică regulile evenimentelor ulterioare datei bilanțului (secțiunea 2.5.4) — poate impune ajustarea situațiilor financiare deja întocmite, pe seama conturilor 408 „Furnizori — facturi nesosite" corespunzătoare.
Limitare onestă: reglementările contabile detaliază explicit doar tratamentul reducerilor comerciale (pct. 76); pentru majorările de preț ulterioare, textul nu oferă un articol simetric dedicat — tratamentul de mai sus e o aplicare, prin analogie, a principiului general al costului de achiziție (pct. 75) și al evenimentelor ulterioare (secțiunea 2.5.4), nu un citat literal aplicabil exact acestui caz.
Ce se greșește în practică
- Se înregistrează majorarea de preț direct ca o cheltuială de exploatare distinctă, chiar și atunci când marfa mai e în stoc și costul ei ar trebui corectat.
- Se ignoră diferența dintre „stoc încă în gestiune" (cost corectat) și „stoc deja vândut" (majorare = cheltuială/venit al perioadei), tratând uniform toate situațiile.
- Se omite verificarea dacă majorarea constatată ulterior se referă la un exercițiu financiar deja închis, caz în care intră sub incidența evenimentelor ulterioare datei bilanțului, cu tratament contabil diferit.
Ce face iConta.eu
La data acestui ghid, iConta.eu nu are un modul dedicat de recalculare automată a costului stocurilor la primirea unei facturi de regularizare/majorare de preț de la furnizor — reevaluarea costului de achiziție al unui stoc existent, pe baza unei facturi ulterioare, rămâne o operațiune manuală a contabilului.