Cum se contabilizează serviciile unui programator din afara UE?
Actualizat la 13.10.2026
Titlul cere strict un furnizor din afara Uniunii Europene — deci discuția nu mai ține de operațiunile intracomunitare („Operațiuni intracomunitare”), care se referă exclusiv la state membre UE. Explicăm mai jos ce se poate confirma din cercetarea de bază și unde se oprește acoperirea ei.
Temeiul legal
„Locul de prestare a serviciilor către o persoană impozabilă care acționează ca atare este locul unde respectiva persoană care primește serviciile își are stabilit sediul activității sale economice.” — Codul fiscal (Legea 227/2015), art. 278 alin. (2) (sursă: Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal)
„Taxa este datorată de orice persoană impozabilă [...] care este beneficiar al serviciilor care au locul prestării în România conform art. 278 alin. (2) și care sunt furnizate de către o persoană impozabilă care nu este stabilită pe teritoriul României [...]” — Codul fiscal (Legea 227/2015), art. 307 alin. (2) (sursă: Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal)
„Serviciile prevăzute la art. 278 alin. (2) din Codul fiscal, prestate de prestatori stabiliți în România către beneficiari persoane impozabile care sunt stabiliți în afara Uniunii Europene sau, după caz, prestate de prestatori stabiliți în afara Uniunii Europene către beneficiari persoane impozabile care sunt stabiliți pe teritoriul României, urmează aceleași reguli ca și serviciile intracomunitare în ceea ce privește determinarea locului prestării și celelalte obligații impuse de prezentul titlu, dar nu implică obligații referitoare la declararea în declarația recapitulativă, conform prevederilor art. 325 din Codul fiscal [...]” — HG 1/2016 (Normele Codului fiscal), titlul VII, pct. 15 alin. (7) (sursă: HG nr. 1/2016 (Normele metodologice ale Codului fiscal))
Regula generală de loc al prestării pentru servicii B2B (art. 278 alin. 2 — locul e la beneficiar) nu e limitată la furnizori din UE; textul citat în cercetare nu condiționează aplicarea ei de apartenența furnizorului la Uniune. Ce diferă, când furnizorul e din afara UE, sunt obligațiile specifice operațiunilor intracomunitare: nu există cod de TVA verificabil în VIES (sistemul acoperă exclusiv statele membre + Irlanda de Nord), iar operațiunea nu se declară în D390, care e o declarație recapitulativă strict intracomunitară.
Ce se greșește în practică
- Se tratează un furnizor din afara UE la fel ca unul din UE — cu verificare VIES și declarare D390 — deși mecanismul acela e specific relațiilor intracomunitare.
- Se presupune că, neexistând obligație de D390, nici taxa nu e datorată în România — beneficiarul rămâne, în continuare, cel care datorează TVA pentru serviciul primit, prin taxare inversă, dacă locul prestării e România.
Ce face iConta.eu
Motorul VIES/D390 din iConta („Operațiuni intracomunitare”) e construit pentru coduri de TVA din cele 27 de state membre plus XI; un cod de furnizor din afara UE nu trece prin acest circuit de verificare. Cercetarea de bază a acestui ghid nu a identificat un ecran sau un modul dedicat achizițiilor de servicii de la furnizori din afara UE, distinct de „Operațiuni intracomunitare” — pentru acest caz nu putem descrie aici un comportament specific de produs, dincolo de mecanismul general de taxare inversă disponibil în aplicație pentru achizițiile de servicii.