O creanță prescrisă este deductibilă fiscal?
Când un client nu mai plătește și dreptul de a-l acționa în instanță se prescrie, reflexul contabil e să scoți creanța din evidență și să treci suma pe cheltuială. Întrebarea fiscală reală nu e însă dacă poți scoate creanța din contabilitate, ci dacă acea cheltuială e deductibilă la calculul impozitului — iar Codul fiscal nu leagă deductibilitatea de prescripție, ci de alte condiții.
Temeiul legal
„Contribuabilul are dreptul la deducerea rezervelor și provizioanelor/ajustărilor pentru depreciere, numai în conformitate cu prezentul articol, astfel: [...] c) ajustările pentru deprecierea creanțelor, înregistrate potrivit reglementărilor contabile aplicabile [...] în limita unui procent de 30% din valoarea acestor ajustări [...], dacă creanțele îndeplinesc cumulativ următoarele condiții: 1. sunt neîncasate într-o perioadă ce depășește 270 de zile de la data scadenței; 2. nu sunt garantate de altă persoană; 3. sunt datorate de o persoană care nu este persoană afiliată contribuabilului; [...] j) ajustările pentru deprecierea creanțelor înregistrate potrivit reglementărilor contabile aplicabile, în limita unui procent de 100% din valoarea creanțelor [...], dacă creanțele îndeplinesc cumulativ următoarele condiții: 1. sunt deținute la o persoană juridică asupra căreia este declarată procedura de deschidere a falimentului [...] sau la o persoană fizică asupra căreia este deschisă procedura de insolvență [...]" — Legea 227/2015, art. 26 alin. (1) lit. c) și j) (sursă: anaf_surse/cod_fiscal_227_2015_consolidat.txt)
Onest față de limitele textului: Codul fiscal nu menționează prescripția printre condițiile de deductibilitate a ajustărilor pentru creanțe neîncasate. Condițiile legale sunt altele:
- 30% deductibil — dacă trec peste 270 de zile de la scadență, creanța nu e garantată și debitorul nu e persoană afiliată.
- 100% deductibil — doar dacă debitorul e în faliment sau insolvență declarată, cu hotărâre judecătorească sau procedură deschisă.
- O creanță pur și simplu prescrisă, fără să se încadreze la niciuna dintre aceste condiții (de exemplu, un debitor solvabil, dar pe care firma pur și simplu nu l-a mai urmărit până la împlinirea termenului de prescripție), nu are un temei explicit de deductibilitate în art. 26 — scoaterea ei din evidență ca pierdere e, în lipsa altui temei, o cheltuială cu regim incert, care riscă recalificarea drept nedeductibilă la un control.
Ce se greșește în practică
- Se presupune că „prescrisă" înseamnă automat „deductibilă", pentru că firma oricum nu mai poate recupera banii pe cale legală — dar Codul fiscal leagă deductibilitatea de vechimea creanței (270 de zile) sau de starea debitorului (faliment/insolvență), nu de prescripție.
- Se aplică procentul de 100% oricărei creanțe scoase din evidență, deși acest procent e rezervat exclusiv creanțelor la debitori aflați în procedură de faliment sau insolvență.
- Se ignoră condiția „nu sunt garantate de altă persoană" și „nu sunt persoane afiliate" — o creanță care le încalcă nu e deductibilă nici la 270 de zile, nici la prescriere.
Ce face iConta.eu
La data acestui ghid, iConta.eu nu calculează și nu propune automat ajustări pentru deprecierea creanțelor conform art. 26 din Codul fiscal (nici pragul de 270 de zile, nici verificarea stării de faliment/insolvență a debitorului). Evidența creanțelor neîncasate e disponibilă în modulele de clienți și scadențe ale aplicației, dar încadrarea unei creanțe la condițiile de deductibilitate din Codul fiscal, inclusiv verificarea prescripției și a stării juridice a debitorului, rămâne o analiză manuală a contabilului.