Eșalonarea pe 5 ani a impozitului de ieșire: condiții, garanție și situații în care se pierde
Impozitul de ieșire poate fi plătit în rate egale pe cinci ani, cu dobânzi, dar numai dacă transferul se face către un alt stat membru UE sau către un stat SEE. Garanția devine obligatorie la risc real de nerecuperare, iar eșalonarea se pierde în situațiile de la art. 40^3 alin. (6) din Codul fiscal.
Cine are dreptul la eșalonare
Prin derogare de la regula generală a eșalonării din Codul de procedură fiscală, contribuabilul „beneficiază de dreptul de eșalonare la plată pentru acest impozit, prin achitarea în rate egale pe parcursul a cinci ani” (Codul fiscal art. 40^3 alin. (4)). Dreptul există doar dacă activele, rezidența fiscală sau activitatea se transferă într-un alt stat membru sau într-un stat terț parte la Acordul privind SEE (lit. a)-d)).
Pentru statele SEE din afara UE, dreptul există numai dacă acestea au un acord de asistență reciprocă în recuperarea creanțelor fiscale, echivalent cu Directiva 2010/24/UE (alin. (5)).
Pentru un transfer către un stat terț din afara SEE nu există eșalonare. Impozitul se plătește integral.
Garanția
Garanția este obligatorie dacă există un „risc real și demonstrabil” de nerecuperare a creanței (alin. (4^1)). Legea definește riscul concret: „existența în evidența fiscală a contribuabilului, la data depunerii declarației conținând impozitul prevăzut la alin. (1), a unor obligații bugetare restante cu o vechime mai mare de 90 de zile și/sau cu o valoare totală mai mare de 20.000 lei, inclusiv impozitul prevăzut la alin. (1)”. Textul include deci în pragul de 20.000 lei și impozitul de ieșire.
În acest caz, garanția se constituie în cel mult 10 zile de la comunicarea acordului de principiu al organului fiscal, după regulile art. 193 din Codul de procedură fiscală, iar eșalonarea se acordă numai cu această condiție. Regula garanției nu se aplică membrilor unui grup fiscal pentru care se poate atrage răspunderea solidară de la art. 42^10 (alin. (4^2)).
Pe durata eșalonării se percep dobânzi, în cuantumul prevăzut la art. 197 din Codul de procedură fiscală (alin. (4^3)).
Când nu se acordă
Eșalonarea nu se acordă (alin. (4^4)): - dacă contribuabilul este în faliment sau în lichidare; - în limita sumelor de rambursat, de restituit sau de plată de la buget care intră sub incidența art. 167 din Codul de procedură fiscală la data depunerii declarației.
Când se pierde
Eșalonarea „își pierde valabilitatea imediat și datoria fiscală poate fi recuperată” dacă (alin. (6)): - activele transferate sau activitatea sediului permanent sunt vândute ori cedate în alt mod (lit. a)); - activele sunt retransferate ulterior într-un stat terț (lit. b)); - rezidența fiscală sau activitatea transferată inițial într-un stat membru este retransferată ulterior într-un stat terț (lit. c)); - contribuabilul intră în faliment sau lichidare (lit. d)); - ratele nu sunt plătite la termen. Eșalonarea rămâne valabilă dacă rata este plătită în cel mult 90 de zile de la scadență (lit. e)).
Retransferurile de la lit. b) și c) nu duc la pierderea eșalonării dacă statul terț este parte la Acordul privind SEE și are acordul de asistență în recuperare (alin. (7)).
Exemplu
Impozitul de ieșire pentru mutarea unei linii de producție la sucursala din Germania este de 112.000 lei. Eșalonat, se plătește în 5 rate egale de 22.400 lei, plus dobânzi. Nevoia de garanție se verifică după testul de la alin. (4^1). După plata a două rate, sucursala vinde linia de producție. Eșalonarea se pierde, iar restul de 67.200 lei poate fi recuperat imediat (alin. (6) lit. a)).
De reținut
- Eșalonarea pe 5 ani există doar pentru transferurile în UE sau SEE.
- Garanția se cere când există restanțe mai vechi de 90 de zile sau cu o valoare de peste 20.000 lei, inclusiv impozitul de ieșire.
- Vânzarea activelor, mutarea lor mai departe în stat terț, falimentul sau o rată întârziată peste 90 de zile anulează eșalonarea.