Firma a vândut clădirea în cursul anului: cine plătește impozitul pe clădiri pentru acel an?
Vânzătorul, pentru tot anul. Codul fiscal art. 461 alin. (1) prevede că impozitul pe clădiri „este datorat pentru întregul an fiscal de persoana care are în proprietate clădirea la data de 31 decembrie a anului fiscal anterior”. Alin. (5) aplică regula expres vânzării: dacă dreptul de proprietate este transmis în cursul anului, impozitul este datorat de persoana care deținea clădirea la 31 decembrie a anului anterior celui în care se înstrăinează.
Ce înseamnă pentru vânzător și pentru cumpărător
Vânzătorul: - datorează impozitul integral pe anul vânzării, chiar dacă a deținut clădirea doar câteva luni; - dacă nu a plătit rata a doua până la vânzare, o datorează în continuare la termen (30 septembrie, art. 462 alin. (1)); - nu primește restituire proporțională pentru lunile de după vânzare. Textul nu prevede o recalculare pe fracțiune de an.
Cumpărătorul: - depune o declarație la organul fiscal local în 30 de zile de la data dobândirii (art. 461 alin. (2)); - datorează impozit începând cu 1 ianuarie a anului următor (art. 461 alin. (2)); - baza de impozitare pentru anul următor este, de regulă, valoarea din actul de transfer (art. 460 alin. (5) lit. d)).
Data dobândirii, respectiv a înstrăinării, este data menționată în act (HG 1/2016, titlul IX pct. 51).
Împărțirea costului între părți
Obligația fiscală față de primărie nu se poate transfera prin contract: primăria îl urmărește pe proprietarul de la 31 decembrie. Părțile pot însă conveni, în contractul de vânzare, ca cumpărătorul să ramburseze vânzătorului partea de impozit aferentă lunilor de după predare. Această sumă este o clauză de preț între părți și nu schimbă cine este debitorul față de bugetul local.
Exemplu
Firma A vinde firmei B, pe 30 aprilie 2026, un depozit cu valoare impozabilă de 1.200.000 lei. Cota nerezidențială locală este 1%, iar impozitul pe 2026 este de 12.000 lei.
- Debitorul impozitului pe 2026 este firma A, proprietar la 31 decembrie 2025 (art. 461 alin. (1), (5)).
- A a plătit 6.000 lei până la 31 martie și datorează restul de 6.000 lei până la 30 septembrie 2026.
- B declară depozitul până pe 30 mai 2026 și datorează impozit din 1 ianuarie 2027, pe prețul din contract.
- Dacă prin contract B s-a obligat să suporte impozitul pentru mai–decembrie, adică 8.000 lei, această sumă se decontează între A și B. Față de primărie, A rămâne debitorul pentru 2026.
Declarația vânzătorului
Art. 461 stabilește termen de declarare pentru dobânditor (alin. (2)), nu un termen separat pentru vânzător. Transferul intră în evidența primăriei prin declarația cumpărătorului, însoțită de actul de vânzare. Pentru vânzător, efectul este că, de la 1 ianuarie a anului următor, nu mai este proprietar la data de referință și nu mai datorează impozit. Contabilul trebuie totuși să verifice, la începutul anului următor, că firma nu mai figurează cu acea clădire în decizia de impunere.
Înregistrarea contabilă
La vânzător, impozitul pe clădiri pe tot anul este cheltuială a exercițiului (635), inclusiv pentru lunile de după vânzare. Suma eventual rambursată de cumpărător se tratează conform contractului, ca parte a prețului sau ca recuperare de cheltuieli.
Pași practici pentru contabil
- La vânzare, verifică ce rate de impozit au rămas neplătite pentru anul curent și lasă-le în sarcina vânzătorului.
- Verifică dacă contractul conține o clauză de împărțire a impozitului.
- La cumpărător, depune declarația în 30 de zile și planifică impozitul din anul următor.
De reținut
- Impozitul pe anul vânzării îl datorează vânzătorul, proprietar la 31 decembrie a anului anterior (Codul fiscal art. 461 alin. (1) și (5)).
- Cumpărătorul declară în 30 de zile și plătește din 1 ianuarie a anului următor (art. 461 alin. (2)).
- O eventuală împărțire a costului se face doar între părți, prin contract.