Mărfuri în consignație pe teritoriul altui stat membru
O firmă românească trimite marfă într-un depozit din alt stat membru, unde rămâne pe stoc până când clientul o preia efectiv. Din 2020, Codul fiscal tratează separat această situație, sub numele de „stocuri la dispoziția clientului" (call-off stock), cu un regim de simplificare care evită înregistrarea în scopuri de TVA a furnizorului în statul de destinație — dar numai dacă sunt îndeplinite condiții stricte.
Temeiul legal
„Transferul de către o persoană impozabilă de bunuri care fac parte din activele activității sale economice către un alt stat membru în cadrul regimului de stocuri la dispoziția clientului nu este tratat ca o livrare de bunuri efectuată cu titlu oneros. [...] se consideră că regimul de stocuri la dispoziția clientului există atunci când sunt îndeplinite următoarele condiții: a) bunurile sunt expediate sau transportate de o persoană impozabilă sau de o parte terță în numele său către un alt stat membru, în vederea livrării bunurilor respective în acel stat membru, într-un stadiu ulterior și după sosire, către altă persoană impozabilă care are dreptul să intre în posesia respectivelor bunuri în conformitate cu un acord existent între ambele persoane impozabile; b) persoana impozabilă care expediază sau transportă bunurile nu și-a stabilit activitatea economică și nici nu are un sediu fix în statul membru către care sunt expediate sau transportate bunurile; c) persoana impozabilă căreia îi sunt destinate a fi livrate bunurile este identificată în scopuri de TVA în statul membru către care sunt expediate sau transportate bunurile [...]." — Codul fiscal (Legea 227/2015), art. 270^1 alin. (1) și (2) lit. a)-c) (sursă: anaf_surse/cod_fiscal_227_2015_consolidat.txt)
Condițiile sunt cumulative, iar dacă lipsește vreuna, marfa trimisă în consignație nu intră la acest regim simplificat:
- Cumpărătorul trebuie cunoscut dinainte și identificat în scopuri de TVA în statul de destinație — dacă marfa e trimisă „la vedere", fără un cumpărător desemnat printr-un acord prealabil, condiția lit. a) nu e îndeplinită.
- Furnizorul nu trebuie să aibă sediu sau sediu fix în statul de destinație — dacă are, regimul de simplificare nu se aplică.
- În termen de 12 luni de la sosirea bunurilor, dacă acestea nu au fost livrate cumpărătorului desemnat, operațiunea se recalifică drept transfer (art. 270 alin. (10)-(11)), cu obligațiile care decurg de acolo.
- Mișcarea bunurilor trebuie înscrisă în registrul prevăzut la art. 321 alin. (6), iar identitatea cumpărătorului trebuie raportată prin declarația recapitulativă (art. 325).
Ce se greșește în practică
- Se numește „consignație" orice marfă lăsată într-un depozit din alt stat membru, fără să se verifice dacă există un cumpărător desemnat dinainte, prin acord — condiție obligatorie pentru regimul de la art. 270^1.
- Se omite ținerea registrului special (art. 321 alin. (6)), deși legea îl cere explicit pentru aplicarea regimului de simplificare.
- Nu se urmărește termenul de 12 luni — depășirea lui transformă automat operațiunea într-un transfer asimilat livrării intracomunitare, cu obligație de raportare diferită.
Ce face iConta.eu
La data acestui ghid, iConta.eu nu are un registru dedicat regimului de stocuri la dispoziția clientului (art. 270^1, respectiv registrul de la art. 321 alin. (6)). Aplicația ține evidența generală a stocurilor (cantitativ-valoric, la cost mediu ponderat) și declarația recapitulativă VIES (D390), cu clasificarea automată a livrărilor și achizițiilor de bunuri pe facturi emise/primite — dar clasificarea unei operațiuni ca stoc la dispoziția clientului, cu registrul aferent, rămâne în afara aplicației și trebuie ținută separat de contabil.