Ce obligații TVA apar când un magazin românesc mută marfă într-un depozit din alt stat UE?
Un magazin online românesc plătitor de TVA care își mută stocul propriu într-un depozit dintr-un alt stat membru (de exemplu pentru a vinde mai aproape de clienți) declanșează, de regulă, trei obligații distincte: tratarea mișcării ca livrare intracomunitară asimilată, raportarea ei în declarația recapitulativă și, adesea, înregistrarea în scopuri de TVA în statul unde ajunge marfa.
Temeiul legal
„Este asimilat cu livrarea intracomunitară cu plată transferul de către o persoană impozabilă de bunuri aparținând activității sale economice din România într-un alt stat membru, cu excepția nontransferurilor prevăzute la alin. (12)." — Codul fiscal (Legea 227/2015), art. 270 alin. (10) (sursă: anaf_surse/cod_fiscal_227_2015_consolidat.txt)
Consecințele practice ale asimilării:
- Fiind asimilat unei livrări intracomunitare, transferul se supune acelorași reguli de scutire/taxare și de raportare ca o livrare intracomunitară obișnuită, deși nu există o factură de vânzare către un client extern.
- Legea prevede explicit un regim mai simplu pentru stocurile la dispoziția clientului (regimul „call-off stock", art. 270^1), aplicabil doar atunci când bunurile sunt destinate unui cumpărător deja cunoscut, identificat dinainte — situație diferită de depozitarea nedeterminată tip Amazon FBA, unde bunul e transferat fără cumpărător stabilit.
- Dacă mișcarea nu se încadrează la niciuna din excepțiile de nontransfer (art. 270 alin. (12)), firma trebuie de regulă să se înregistreze în scopuri de TVA în statul membru de destinație, pentru a putea raporta acolo achiziția intracomunitară asimilată și vânzările ulterioare către clienții locali.
Ce se greșește în practică
- Se presupune că regimul de „stocuri la dispoziția clientului" (mai simplu, fără înregistrare TVA imediată în statul de destinație) se aplică automat oricărei mutări de marfă — el vizează strict situația cu cumpărător deja determinat, nu depozitarea generică pentru vânzări viitoare.
- Nu se raportează transferul în declarația recapitulativă (390), pe motiv că „nu există o factură către un client extern".
- Se ignoră obligația de înregistrare în scopuri de TVA în statul de destinație până când apare o notificare sau o sancțiune din partea autorității fiscale locale.
Ce face iConta.eu
Declarația 390 (VIES) este funcționalitate live în iConta.eu: aplicația generează recapitulativa intracomunitară din facturile emise/primite, cu mapare automată livrare→cod L, achiziție→cod A, iar contabilul poate reclasifica manual o operațiune, inclusiv pe codul T (transfer), sau adăuga linii manuale fără factură asociată. Ce nu acoperă astăzi aplicația: identificarea automată a momentului în care o mișcare de stoc propriu către alt stat membru trebuie tratată drept transfer asimilat, verificarea condițiilor de nontransfer și gestionarea unei eventuale înregistrări în scopuri de TVA în statul de destinație — acestea rămân în sarcina contabilului, care introduce manual operațiunea pe codul T în D390 după ce a stabilit corect regimul aplicabil.