Când e obligatorie factura și când e suficient bonul fiscal
Regula de pornire din Codul fiscal este factura pentru fiecare livrare sau prestare. Bonul fiscal este o excepție, și anume una cu limite clare. Contează cine e clientul și cât de mare e valoarea.
Regula: factură pentru fiecare operațiune
Codul fiscal art. 319 alin. (6) lit. a) obligă persoana impozabilă să emită factură către fiecare beneficiar, pentru livrările de bunuri sau prestările de servicii efectuate. Termenul este cel târziu a 15-a zi a lunii următoare faptului generator (art. 319 alin. (16)).
Excepția: vânzarea cu amănuntul, cu bon fiscal
Art. 319 alin. (10) lit. a) scutește de obligația emiterii facturii, „cu excepția cazului în care beneficiarul solicită factura”, livrările prin magazinele de comerț cu amănuntul și prestările către populație pentru care este obligatorie emiterea bonului fiscal conform OUG 28/1999.
OUG 28/1999 art. 1 alin. (1) obligă operatorii care încasează în numerar sau cu cardul contravaloarea bunurilor livrate cu amănuntul și a serviciilor prestate direct populației să folosească aparate de marcat. Alin. (2) prevede că „la solicitarea clienților, utilizatorii vor elibera acestora și factură”.
Concluzia: pentru clientul persoană fizică din magazin sau de la ghișeu, bonul fiscal este suficient. Factura devine obligatorie doar dacă o cere clientul. Excepția există doar dacă se emite bon fiscal. Fără bon, se revine la regula generală.
Între firme: bonul ca factură simplificată
Pentru un client persoană impozabilă, bonul „simplu” nu înlocuiește factura. Poate însă îndeplini condițiile unei facturi simplificate:
- art. 319 alin. (12) lit. a) permite factura simplificată când valoarea, inclusiv TVA, nu depășește 100 euro, la cursul prevăzut la art. 290;
- art. 319 alin. (21) enumeră conținutul minim: data emiterii, identificarea furnizorului, tipul bunurilor sau serviciilor, suma taxei și, de la 1 ianuarie 2025, codul de TVA sau codul de identificare fiscală al beneficiarului (lit. f)).
HG 1/2016, pct. 69 alin. (6) din normele metodologice, confirmă că deducerea TVA se poate justifica cu bonuri fiscale care îndeplinesc condițiile unei facturi simplificate, dacă furnizorul a menționat pe bon, prin aparatul de marcat, codul de înregistrare în scopuri de TVA al beneficiarului.
Legătura cu RO e-Factura
OUG 120/2021 art. 10 alin. (1) obligă la transmiterea prin RO e-Factura a facturilor B2B între persoane impozabile stabilite în România. Excepție fac facturile simplificate emise conform art. 319 alin. (12) din Codul fiscal. Bonul fiscal cu CUI care se încadrează ca factură simplificată nu se transmite deci în sistem.
Exemple
- Un client persoană fizică cumpără un aspirator de 1.800 lei dintr-un magazin. Bonul fiscal este suficient. Dacă cere factură, magazinul o emite.
- Un SRL cumpără consumabile de 350 lei (sub 100 euro), iar vânzătorul înscrie pe bon codul fiscal al SRL-ului. Bonul este factură simplificată: justifică deducerea și nu se transmite în e-Factura.
- Același SRL cumpără o imprimantă de 2.500 lei. Peste 100 euro, bonul cu CUI nu mai poate fi factură simplificată în baza alin. (12) lit. a). Cumpărătorul trebuie să ceară factură, care se transmite prin RO e-Factura.
De reținut
- Regula este factura pentru fiecare operațiune (art. 319 alin. (6)).
- Pentru vânzările cu amănuntul și serviciile către populație, cu bon fiscal, factura se emite doar la cerere (art. 319 alin. (10) lit. a) și OUG 28/1999 art. 1 alin. (2)).
- Între firme, bonul ține loc de factură doar ca factură simplificată: cu codul fiscal al cumpărătorului și până la 100 euro.
- Factura simplificată este exceptată de la transmiterea prin RO e-Factura (OUG 120/2021 art. 10 alin. (1)).