Micro la firmele cu vânzări prin consignație
Contractul de consignație schimbă momentul la care o vânzare „contează" fiscal — iar pentru o microîntreprindere aproape de plafon, acest moment poate face diferența între a rămâne micro sau a trece la impozit pe profit.
Cum funcționează consignația din punct de vedere fiscal
Codul fiscal (Legea nr. 227/2015) tratează explicit livrarea în consignație la art. 281 alin. (2): „pentru bunurile livrate în baza unui contract de consignație se consideră că livrarea bunurilor de la consignant la consignatar are loc la data la care bunurile sunt livrate de consignatar clienților săi." Cu alte cuvinte, simpla predare fizică a mărfii de la consignant (proprietarul mărfii) către consignatar (cel care o expune și o vinde) nu e o livrare fiscală — livrarea, și odată cu ea faptul generator de TVA, are loc abia când consignatarul vinde efectiv marfa clientului final.
Ce înseamnă asta pentru plafonul de microîntreprindere
Pentru încadrarea ca microîntreprindere, Codul fiscal condiționează statutul de o limită de venituri: „a realizat venituri care nu au depășit echivalentul în lei a 100.000 euro" (art. 47 alin. (1) lit. c)), curs valutar valabil la închiderea exercițiului financiar în care s-au înregistrat veniturile. Venitul, pentru o firmă care operează prin consignație, se recunoaște contabil și fiscal în funcție de cine e consignant și cine e consignatar în relația respectivă:
- Firma-consignant (proprietarul mărfii, care o dă spre vânzare unui terț) înregistrează venitul din vânzare abia când consignatarul vinde efectiv marfa mai departe — nu la momentul predării mărfii către consignatar. Până atunci, marfa rămâne în gestiunea consignantului ca stoc, nu ca venit realizat.
- Firma-consignatar (cea care primește marfa spre vânzare și o vinde clienților) înregistrează venit — din vânzarea către client — la momentul vânzării efective, dar de regulă doar la nivelul comisionului cuvenit, dacă relația contractuală e structurată ca intermediere cu comision, sau la valoarea integrală dacă acționează ca revânzător.
De ce contează pentru plafon
O firmă-consignant care a predat marfă în valoare mare unor consignatari, dar marfa respectivă nu s-a vândut încă până la finalul anului, nu include acea valoare în cifra de afaceri anuală pentru testul plafonului de 100.000 euro — pentru că, potrivit art. 281 alin. (2), livrarea fiscală nu a avut încă loc. Invers, o firmă care înregistrează eronat venitul la data predării mărfii către consignatar, nu la data vânzării efective către client, își poate umfla artificial cifra de afaceri raportată și poate depăși plafonul de microîntreprindere înainte de a fi cazul real — sau, la fel de problematic, poate rămâne sub plafon în evidențe deși vânzările reale (la consignatar) l-au depășit deja.
Practic, pentru firma-consignant
- Nu recunoaște venit la predarea mărfii către consignatar — marfa rămâne stoc propriu până la vânzarea efectivă.
- Urmărește rapoartele de vânzare primite periodic de la consignatar (borderouri de decontare) ca sursă a momentului de recunoaștere a venitului.
- Calculează cifra de afaceri cumulată pentru plafonul de 100.000 euro pe baza acestor date de vânzare efectivă, nu pe baza valorii mărfii expediate în consignație.
- Dacă modelul contractual diferă de consignația clasică (de exemplu, vânzare fermă către distribuitor, cu titlu de proprietate transferat imediat), verifică din nou care regulă de la art. 281 se aplică — nu orice relație de „marfă în depozit la terț" e, juridic, un contract de consignație în sensul art. 281 alin. (2).