Plata pentru dreptul exclusiv de distribuție a produselor unei firme străine este redevență?
Nu. Dacă firma română plătește unui producător străin pentru dreptul exclusiv de a-i vinde produsele în România, suma nu este redevență. Distribuitorul nu plătește pentru folosirea mărcii sau a numelui sub care se vând bunurile. Obține doar dreptul exclusiv de a vinde bunurile pe care le cumpără de la producător. Codul fiscal în vigoare scoate expres din redevențe plățile pentru drepturile de distribuție a unui produs sau serviciu, cu condiția ca acestea să nu dea dreptul de reproducere.
Condiția despre reproducere e cea care schimbă rezultatul. Dacă distribuitorul primește și dreptul de a produce, de a reproduce ori de a-și folosi marca pentru produse proprii, acea parte a plății poate fi redevență.
Temeiul legal
„plățile pentru obținerea drepturilor de distribuție a unui produs sau serviciu, fără a da dreptul la reproducere;" — Legea 227/2015 (Codul fiscal), art. 7 pct. 36 alin. (2) lit. d) (sursă: anaf_surse/cod_fiscal_227_2015_consolidat.txt)
„(2) Nu reprezintă redevențe, potrivit art. 7 pct. 36 din Codul fiscal, sumele plătite în schimbul obținerii drepturilor exclusive de distribuție a unui produs sau serviciu, deoarece acestea nu sunt efectuate în schimbul folosinței sau dreptului de folosință a unui element de proprietate inclus în definiție. Intermediarul distribuitor rezident nu plătește dreptul de a folosi marca sau numele sub care sunt vândute bunurile, el obține doar dreptul exclusiv de a vinde bunurile pe care le cumpără de la producător." — HG 1/2016 (Normele metodologice ale Codului fiscal), Titlul VI, pct. 2 alin. (2) (sursă: anaf_surse/hg_1_2016_norme_cod_fiscal.txt)
Ce verifici în contract:
- Obiectul plății: e o taxă de exclusivitate sau de acces la rețeaua de distribuție, ori plata pentru folosirea mărcii, a know-how-ului sau a unui procedeu? Doar prima variantă e exclusă din redevențe.
- Dreptul de reproducere: excluderea din Codul fiscal se aplică doar dacă distribuția nu dă drept de reproducere.
- Componente mixte: dacă același contract cuprinde și o licență de marcă, de exemplu pentru produse fabricate local, sau un know-how, suma se împarte pe porțiuni, după pct. 2 alin. (12) din norme. Excepție: dacă o porțiune e de departe scopul principal al contractului, iar cealaltă e auxiliară, regimul porțiunii principale se aplică întregii sume.
- Francizele sunt enumerate expres printre drepturile a căror folosire generează redevență (art. 7 pct. 36 alin. (1) lit. c)). Un „contract de distribuție" care e în fond o franciză nu beneficiază de excludere.
- Dacă nu e redevență: se verifică totuși dacă suma intră în altă categorie de venit impozabil al nerezidentului de la art. 223 alin. (1) din Codul fiscal.
SC Exemplu SRL plătește unui producător german de unelte 30.000 lei pentru exclusivitatea distribuției în România, pe trei ani. Cumpără uneltele de la producător și le revinde în ambalajul original, fără drept de fabricație sau de reproducere. Suma de 30.000 lei nu este redevență, deci nu se reține impozitul pe redevențe.
Dacă, prin același contract, SC Exemplu SRL ar primi și dreptul de a fabrica local unelte sub marca producătorului, partea din plată aferentă acestui drept ar fi redevență.
Ce se greșește în practică
- Se reține impozit pe redevențe pentru orice plată către un producător străin, doar pentru că produsele poartă marca lui.
- Invers, plăți care sunt de fapt redevențe de franciză sau de marcă sunt tratate ca „taxă de distribuție".
- Nu se verifică dacă contractul dă drept de reproducere, deși excluderea din Codul fiscal depinde de această condiție.
- Contractul mixt nu e împărțit: se aplică un singur regim întregii sume.
Ce face iConta.eu
iConta.eu generează D207 pentru veniturile plătite nerezidenților, pe tipurile de venit din nomenclator. Veniturile scutite apar cu impozit zero. Aplicația nu analizează contractele de distribuție și nu decide dacă o plată e redevență. Încadrarea rămâne decizia contabilului. Plata se înregistrează prin note contabile.