Regimul fiscal al veniturilor din comision la impozitul pe profit
La o firmă pe impozit pe profit care lucrează pe bază de comision, doar comisionul intră în rezultatul fiscal. Sumele încasate în contul comitentului sau al mandantului nu intră. Codul fiscal nu are o regulă proprie pentru comisioane. Art. 19 alin. (1) calculează rezultatul fiscal ca diferență între veniturile și cheltuielile „înregistrate conform reglementărilor contabile aplicabile”, iar reglementările contabile spun ce este venit la un intermediar.
Ce spune reglementarea contabilă
OMFP 1802/2014, pct. 432: sumele colectate în numele unor terțe părți, „inclusiv în cazul contractelor de agent, comision sau mandat comercial încheiate potrivit legii, nu reprezintă venit din activitatea curentă, chiar dacă din punct de vedere al taxei pe valoarea adăugată persoanele care acționează în nume propriu sunt considerate cumpărători revânzători. În această situație, veniturile din activitatea curentă sunt reprezentate de comisioanele cuvenite.”
Consecința fiscală este directă. Dacă venitul contabil este comisionul, atunci și baza impozitului pe profit se formează din comision, iar cheltuielile deductibile sunt cele ale intermediarului: salarii, chirie, marketing etc.
Când nu mai ești intermediar
Încadrarea contractului nu depinde doar de denumirea lui. Firma poartă răspunderea pentru ea (pct. 432^1). Punctul 432^3 dă indicii că firma acționează de fapt în nume propriu, caz în care recunoaște venitul integral:
- este responsabilul principal pentru îndeplinirea contractului și pentru calitatea bunului sau serviciului;
- suportă riscul legat de stocuri înainte sau după transferul către client, de exemplu în cazul drepturilor de retur;
- are libertatea de a stabili prețul.
Dacă aceste indicii sunt îndeplinite, firma este furnizor și recunoaște venitul la valoarea bunurilor sau serviciilor transferate (pct. 432^2 alin. (2)), iar costul achiziției devine cheltuială. Încadrarea greșită nu schimbă profitul contabil în valoare absolută, dar schimbă cifra de afaceri. Cifra de afaceri contează, de exemplu, pentru plafonul de sponsorizare de 0,75% din cifra de afaceri, de la art. 25 alin. (4) lit. i).
Exemplu
O firmă vinde în nume propriu, dar în contul unui comitent, mărfuri de 100.000 lei fără TVA. Comisionul prevăzut în contract este 8%.
- Venit contabil și fiscal: 8.000 lei, adică comisionul.
- Suma de 92.000 lei datorată comitentului este o decontare cu acesta, nu cheltuială.
- Cheltuielile proprii, de exemplu 5.000 lei, se deduc după regula generală (art. 25 alin. (1)).
- Profit impozabil: 3.000 lei, iar impozitul este 3.000 × 16% = 480 lei.
Pentru TVA, comisionarul care acționează în nume propriu este tratat ca și cum ar fi cumpărat și revândut bunurile. Regimul TVA nu schimbă însă ce se recunoaște ca venit contabil, lucru pe care pct. 432 îl spune expres.
Momentul recunoașterii comisionului
Comisionul este venit al perioadei în care serviciul de intermediere a fost prestat, indiferent de data încasării. Așa cere principiul contabilității de angajamente (OMFP 1802/2014, pct. 53). Rezultatul fiscal se calculează trimestrial sau anual, cumulat de la începutul anului (art. 19 alin. (2)). Un comision încasat în avans pentru o intermediere care se face anul viitor nu intră în profitul anului curent.
Pași practici pentru contabil
- Citește contractul și aplică indicatorii de la pct. 432^3. Păstrează analiza scrisă la dosar.
- Ține sumele încasate pentru comitent în conturi de decontare, nu în conturi de venituri.
- Facturează comisionul separat sau calculează-l explicit în decont.
- Verifică în D101 dacă cifra de afaceri folosită pentru plafonul de sponsorizare conține doar comisioanele.
De reținut
- La impozitul pe profit, venitul intermediarului este comisionul, pentru că rezultatul fiscal urmează contabilitatea (Codul fiscal art. 19 alin. (1)).
- Dacă firma e cumpărător-revânzător pentru TVA, asta nu schimbă venitul contabil (OMFP 1802/2014, pct. 432).
- Dacă firma își asumă riscurile și stabilește prețul, este furnizor și recunoaște venitul integral.