Salariat care lucrează și în alt stat UE, cu legislația română aplicabilă (A1 din România): cine plătește contribuțiile?
Când o persoană are salarii atât în România, cât și într-un alt stat UE, SEE sau în Elveția, iar autoritățile competente stabilesc că legislația română de securitate socială se aplică pentru tot venitul, contribuțiile pentru salariul din celălalt stat se datorează în România. În practică, această decizie este atestată de regulă prin formularul A1 emis de instituția română. Plata revine, în principiu, angajatorului care plătește acel salariu, conform Codului fiscal art. 219 alin. (1).
Temeiul: capitolul VIII din Titlul V
- Art. 216 alin. (1): persoanele care au salarii sau activități independente atât în România, cât și în UE, SEE sau Elveția, pentru care autoritățile competente stabilesc că se aplică legislația română pentru veniturile din afara României, datorează contribuțiile sociale obligatorii prevăzute la art. 2 alin. (2).
- Art. 216 alin. (2): pentru salariile din afara României, se datorează contribuțiile de la art. 2 alin. (2), adică CAS, CASS și contribuția asiguratorie pentru muncă.
- Art. 218: baza de calcul pentru veniturile din afara României se determină după regulile obișnuite ale art. 139, 157 și 220^4.
Cine calculează, reține, plătește și declară
| Obligație | Cine | Temei |
|---|---|---|
| Calculează, reține, plătește | angajatorul care plătește salariul din afara României | art. 219 alin. (1) |
| Declară | același angajator | art. 220 alin. (1) |
| Modul de lucru | regulile aplicabile angajatorilor din cap. II–VII | art. 219 alin. (3), art. 220 alin. (3) |
Angajatorul străin intră astfel în sistemul român de declarare pentru acel salariat. Normele confirmă că angajatorii fără sediu, domiciliu sau reședință în România datorează în România contribuția asiguratorie pentru muncă pentru salariații supuși legislației române de asigurări sociale (HG 1/2016, Titlul V, pct. 30).
Salariul de la angajatorul român se tratează ca de obicei, prin statul de plată și D112 ale firmei românești.
Excepția: acordul cu salariatul
Salariatul poate prelua calculul, reținerea, plata și declararea contribuțiilor individuale și ale angajatorului numai dacă există un acord în acest sens cu angajatorul (art. 219 alin. (2), art. 220 alin. (2)). Fără acord, obligația rămâne la angajator.
Exemplu
Elena lucrează part-time la un SRL din Timișoara și part-time la o firmă din Ungaria, care o plătește cu echivalentul a 6.000 lei brut pe lună. Instituția română a stabilit că se aplică legislația română pentru ambele activități.
- SRL-ul din Timișoara reține contribuțiile pentru salariul său, ca de obicei.
- Firma din Ungaria calculează pentru cei 6.000 lei CAS de 25%, adică 1.500 lei, și CASS de 10%, adică 600 lei, pe care le reține din salariu. Datorează și contribuția asiguratorie pentru muncă, pe care o suportă ea. Toate se declară și se plătesc în România, după regulile aplicabile angajatorilor.
- Dacă firma din Ungaria încheie cu Elena un acord, Elena preia aceste obligații.
Pași practici pentru contabilul angajatorului străin
- Obține documentul care atestă legislația aplicabilă, de regulă formularul A1 emis în România.
- Înregistrează angajatorul la organul fiscal român pentru declararea contribuțiilor.
- Calculează lunar CAS, CASS și CAM pe salariul plătit, după regulile din Titlul V.
- Declară și plătește în termenele aplicabile angajatorilor, sau documentează acordul cu salariatul, dacă obligațiile trec la acesta.
De reținut
- Legislația aplicabilă o stabilesc autoritățile competente, nu angajatorul sau salariatul (art. 216 alin. (1)).
- Pentru salariul din alt stat se datorează CAS, CASS și CAM (art. 216 alin. (2)).
- Obligațiile revin angajatorului care plătește acel salariu (art. 219 alin. (1), art. 220 alin. (1)).
- Salariatul le poate prelua doar pe baza unui acord cu angajatorul.