Cum se tratează rebuturile din producție la stocuri
Rebuturile care pot fi valorificate se iau în gestiune ca produse reziduale, la un preț de înregistrare. Costul celor care nu pot fi valorificate rămâne cheltuială. La impozitul pe profit și la TVA, întrebarea decisivă este dacă pierderea se încadrează în norma proprie de consum.
Evidența în stoc: contul 346
OMFP 1802/2014 definește contul 346 „Produse reziduale” ca evidență a existenței și mișcării stocurilor de produse reziduale, adică rebuturi, materiale recuperabile sau deșeuri. Mișcările contului sunt următoarele: - se debitează cu prețul de înregistrare al produselor reziduale intrate în gestiune din producție proprie, prin contul 711; - se creditează la vânzare și la lipsurile constatate la inventar, tot prin contul 711; - vânzarea către clienți generează venit în contul 703 „Venituri din vânzarea produselor reziduale”.
Formulele contabile uzuale sunt: - intrarea rebutului recuperabil: 346 = 711; - vânzarea: 411 = 703 (plus 4427, dacă se colectează TVA); - descărcarea gestiunii: 711 = 346.
Costul produselor bune nu preia rebuturile anormale
OMFP 1802/2014, pct. 79 alin. (1), enumeră costurile care nu se includ în costul stocurilor și se recunosc drept cheltuieli ale perioadei. Printre acestea se află pierderile de materiale, manopera sau alte costuri de producție înregistrate peste limitele normal admise, inclusiv pierderile datorate risipei. Astfel, rebutul anormal (de exemplu, dintr-o defecțiune) nu umflă valoarea produselor finite rămase în stoc.
Impozitul pe profit
- Pierderile tehnologice cuprinse în norma de consum proprie necesară pentru fabricarea unui produs sunt deductibile. Codul fiscal art. 25 alin. (3) lit. e) le încadrează la cheltuielile cu deductibilitate limitată. Prin urmare, norma de consum trebuie să fie stabilită și aprobată intern înainte să fie aplicată.
- Bunurile de natura stocurilor degradate și neimputabile sunt, ca regulă, nedeductibile. Excepțiile din art. 25 alin. (4) lit. c) includ bunurile degradate calitativ, dacă se face dovada distrugerii (pct. 3), și bunurile pentru care există contract de asigurare (pct. 2).
- Rebutul vândut ca produs rezidual generează venit impozabil (703), iar costul său se descarcă prin contul 711.
TVA
Conform HG 1/2016, pct. 78 alin. (10) din normele la titlul VII, nu ajustezi TVA dedusă în două situații: - pentru pierderile tehnologice aflate în limitele legale sau, în lipsa acestora, în limitele din norma proprie de consum (lit. e)); pentru depășire, ajustezi taxa aferentă surplusului; - pentru stocurile degradate calitativ care nu mai pot fi valorificate și pentru care se face dovada distrugerii (lit. d)).
Dacă rebuturile sunt feroase sau neferoase și le vinzi unei firme înregistrate în scopuri de TVA, se aplică taxarea inversă (Codul fiscal art. 331 alin. (2) lit. a) pct. 1).
Exemplu
Se lansează în fabricație 1.000 de piese, cu un cost de producție de 50 lei/buc. Norma proprie admite 2% rebut, adică 20 de piese, dar ies 35 de piese rebutate. Piesele rebutate se pot vinde ca fier vechi, la un preț de înregistrare de 5 lei/buc. - Rebutul valorificabil intră în gestiune: 346 = 711, 35 × 5 = 175 lei. - Cele 15 piese peste normă (15 × 50 = 750 lei) nu se includ în costul pieselor bune. - La impozitul pe profit, pentru cele 15 piese peste normă nu te poți sprijini pe art. 25 alin. (3) lit. e). Deductibilitatea costului lor trebuie justificată separat, cu documente. La TVA, depășirea normei atrage ajustarea taxei aferente materialelor consumate peste limită (pct. 78 alin. (10) lit. e)). - Vânzarea fierului vechi către o firmă plătitoare de TVA se facturează cu taxare inversă.
De reținut
- Rebuturile valorificabile se țin în contul 346 și se vând prin contul 703. Descărcarea se face prin contul 711.
- Rebutul peste limitele normale se recunoaște ca cheltuială a perioadei și nu intră în costul stocului (OMFP 1802/2014, pct. 79).
- Norma proprie de consum, documentată și aprobată, susține deducerea la impozitul pe profit și lipsa ajustării TVA.
- Pentru bunurile distruse, păstrează dovada distrugerii.