Cum tratez o factură emisă de o sucursală din România a unei firme UE?
O firmă cu sediul principal în alt stat membru are o sucursală sau un sediu fix înregistrat în România și facturează de acolo un client român. Deși firma-mamă e „străină", factura emisă prin sediul din România nu se tratează ca o achiziție intracomunitară — pentru operațiunea respectivă, sediul din România contează ca fiind stabilit aici.
Temeiul legal
„o persoană impozabilă care are sediul activității economice în afara României se consideră că este stabilită în România dacă are un sediu fix în România, respectiv dacă dispune în România de suficiente resurse tehnice și umane pentru a efectua regulat livrări de bunuri și/sau prestări de servicii impozabile [...] o persoană impozabilă care are sediul activității economice în afara României și care are un sediu fix în România [...] este considerată persoană impozabilă care nu este stabilită în România pentru livrările de bunuri sau prestările de servicii realizate la care sediul fix de pe teritoriul României nu participă." — Codul fiscal (Legea 227/2015), art. 266 alin. (2) lit. b)-c) (sursă: anaf_surse/cod_fiscal_227_2015_consolidat.txt)
Cheia e participarea sediului fix la operațiunea concretă, nu simpla lui existență undeva în structura firmei:
- Dacă factura e emisă prin sediul fix din România și acel sediu participă efectiv la livrare/prestare (are resursele tehnice și umane implicate), firma e considerată stabilită în România pentru acea operațiune — deci nu se aplică regulile de taxare inversă intracomunitară specifice unui furnizor nestabilit.
- Dacă, dimpotrivă, operațiunea e făcută de sediul principal din alt stat membru, fără implicarea sediului fix din România, firma rămâne nestabilită în România pentru acea operațiune, chiar dacă are un sediu fix înregistrat aici — atunci se aplică regulile obișnuite pentru furnizor nestabilit (taxare inversă la beneficiar, dacă locul e în România).
- Distincția contează direct pentru factură: cu sediul fix participant, factura poartă TVA românesc, colectat normal; fără participarea lui, factura ar trebui să fie fără TVA, cu taxare inversă la beneficiarul din România.
Ce se greșește în practică
- Se tratează orice factură de la o firmă cu sediu fix în România ca fiind automat „de la un furnizor stabilit", fără să se verifice dacă acel sediu chiar a participat la operațiunea facturată.
- Se aplică taxare inversă unei facturi emise chiar de sediul fix din România, participant la operațiune, deși în acest caz TVA-ul trebuia colectat normal de sediul respectiv, ca de orice furnizor stabilit.
- Se confundă înregistrarea în scopuri de TVA în România a unei firme străine (fără sediu fix, doar cod de TVA) cu existența unui sediu fix — cele două nu sunt același lucru, iar tratamentul diferă.
Ce face iConta.eu
iConta.eu nu evaluează automat dacă un sediu fix a participat la o operațiune facturată, pentru a stabili dacă furnizorul e „stabilit" sau „nestabilit" în România pe acea factură — decizia rămâne a contabilului, pe baza informațiilor din contract și din factură. Odată clasificată corect operațiunea (cu sau fără TVA colectat direct), aplicația o înregistrează în contabilitate și, dacă e cazul, o preia în declarațiile de TVA corespunzătoare.