Vânzarea din stoc propriu în alt stat membru: obligații
O firmă românească mută marfă într-un depozit din alt stat membru și, ulterior, o vinde unui client local, din acel stat. Din perspectiva TVA sunt, de fapt, două operațiuni distincte: transferul stocului (raportat în România) și vânzarea locală (impozabilă în statul unde se află marfa în momentul vânzării) — nu o singură livrare intracomunitară din România către client.
Temeiul legal
„Se consideră a fi locul livrării de bunuri: a) locul unde se găsesc bunurile în momentul când începe expedierea sau transportul, în cazul bunurilor care sunt expediate sau transportate de furnizor, de cumpărător sau de un terț. [...] c) locul unde se găsesc bunurile atunci când sunt puse la dispoziția cumpărătorului, în cazul bunurilor care nu sunt expediate sau transportate." — Codul fiscal (Legea 227/2015), art. 275 alin. (1) lit. a) și c) (sursă: anaf_surse/cod_fiscal_227_2015_consolidat.txt)
Dacă marfa se află deja în depozitul din alt stat membru la momentul vânzării către clientul local, iar de acolo ajunge direct la client (fără să mai treacă granița), locul livrării e în acel stat, nu în România:
- Vânzarea locală e o livrare taxabilă în statul unde se află bunurile, supusă cotei și regulilor de acolo — firma trebuie, de regulă, să fie înregistrată în scopuri de TVA în acel stat pentru a o putea factura corect.
- Mutarea inițială a stocului din România rămâne un transfer asimilat livrării intracomunitare (art. 270 alin. (10)), raportat separat, conform ghidului dedicat acestei operațiuni.
- Dacă bunurile intră sub regimul de stocuri la dispoziția clientului (art. 270^1), cu un cumpărător desemnat dinainte, mutarea inițială nu generează transfer, iar livrarea către acel cumpărător se tratează direct ca livrare intracomunitară din România — dar numai dacă toate condițiile stricte ale art. 270^1 sunt îndeplinite.
Ce se greșește în practică
- Se facturează vânzarea către clientul local direct din România, ca livrare intracomunitară scutită, deși marfa nu mai pleacă din România la momentul vânzării — ea era deja în depozitul din celălalt stat.
- Se ignoră obligația de înregistrare TVA în statul unde se află stocul, pe motiv că firma e deja înregistrată TVA în România.
- Se confundă regimul general de transfer (art. 270 alin. (10)) cu regimul de simplificare al stocurilor la dispoziția clientului (art. 270^1) — al doilea are condiții proprii, care nu se aplică automat oricărui stoc propriu.
Ce face iConta.eu
iConta.eu nu gestionează obligațiile de TVA dintr-un alt stat membru (înregistrare, cotă locală, declarații acolo) — aplicația funcționează în perimetrul fiscal românesc. Pentru latura raportabilă în România (transferul inițial de stoc), clasificarea corectă în declarația D390 se face manual, prin secțiunea de clasificare, contabilul fiind cel care stabilește dacă operațiunea e transfer obișnuit sau intră la regimul de stocuri la dispoziția clientului.