Verificarea situației fiscale personale: când ANAF compară averea cu veniturile declarate
E o procedură distinctă de inspecția fiscală și de controlul inopinat, aplicabilă exclusiv persoanelor fizice. Compară ce ai declarat cu ce se vede că ai, iar diferența nejustificată se impozitează.
Ce este
Verificarea situației fiscale personale are ca obiect examinarea ansamblului drepturilor și obligațiilor de natură patrimonială, a fluxurilor financiare și a oricăror alte elemente relevante pentru stabilirea situației fiscale reale a persoanei fizice verificate.
Practic: ANAF construiește un tablou al veniturilor estimate — din creșterea patrimoniului, din cheltuielile efectuate, din fluxurile de trezorerie — și îl compară cu veniturile declarate.
Diferența nejustificată devine bază de impozitare.
Prin ce diferă de celelalte proceduri
Inspecția fiscală verifică declarațiile față de evidența contabilă și fiscală. Se aplică oricărui contribuabil.
Controlul inopinat verifică fapte și documente, fără aviz prealabil, cu obiect limitat.
Verificarea situației fiscale personale se aplică numai persoanelor fizice și pornește din altă direcție: nu de la evidență către declarație, ci de la patrimoniu către venituri.
E procedura care ajunge la întrebarea „de unde ai banii", nu la „ai declarat corect ce ai înregistrat".
Legea nr. 207/2015 — Codul de procedură fiscală, titlul VI, capitolul IV — verificarea situației fiscale personale de către organul fiscal central.
Art. 138 — obiectul și regulile privind verificarea persoanelor fizice. Art. 139 — drepturile și obligațiile organului fiscal central. Art. 140 — perioada, locul și durata desfășurării verificării. Art. 141 — avizul de verificare. Art. 142 — suspendarea verificării. Art. 143 — dreptul de colaborare al persoanei fizice.
Legea nr. 227/2015 — Codul fiscal, art. 117 — stabilirea impozitului pentru veniturile a căror sursă nu a fost identificată.
Avizul
Verificarea se anunță prin aviz de verificare, comunicat persoanei fizice. Nu se desfășoară prin surprindere, spre deosebire de controlul inopinat.
Avizul precizează perioada supusă verificării și elementele care urmează a fi examinate.
Dreptul de colaborare
Codul prevede expres dreptul persoanei fizice de a colabora la stabilirea situației fiscale. Nu e doar o obligație — e un drept, ceea ce înseamnă că persoana verificată poate prezenta documente și explicații pe tot parcursul procedurii.
E cea mai importantă pârghie practică. Diferențele aparente se explică adesea cu documente pe care organul fiscal nu le are: împrumuturi între persoane fizice, donații, moșteniri, sume aduse din străinătate, vânzări de bunuri personale.
Documentele trebuie să existe și să fie datate corect. Un împrumut invocat, fără contract și fără dovada transferului, nu justifică nimic.
Ce se verifică în practică
Achiziții de imobile și autoturisme, față de veniturile declarate. Fluxuri prin conturi bancare. Cheltuieli semnificative. Participații în societăți. Transferuri din și către străinătate.
Sursele de informare sunt multiple: registrele publice, declarațiile terților, schimbul automat de informații între administrațiile fiscale.
Rezultatul
Dacă rezultă o diferență nejustificată, se emite decizie de impunere pentru veniturile a căror sursă nu a fost identificată, cu cota prevăzută de Codul fiscal.
Decizia se contestă în termen de 45 de zile de la comunicare, la organul emitent, ca orice act administrativ fiscal.
Ce se pregătește din timp
Documentarea surselor neimpozabile, în momentul în care apar, nu când sunt cerute. Un contract de împrumut între persoane fizice, cu dată certă. Actul de donație. Certificatul de moștenitor. Contractul de vânzare a unui bun personal.
Toate acestea sunt ușor de obținut la momentul operațiunii și aproape imposibil de reconstituit după cinci ani, la o cerere a organului fiscal.
De reținut
Procedura nu presupune vinovăție. Presupune o neconcordanță aparentă, care se poate explica. Dar sarcina explicației revine persoanei verificate, iar explicația fără document nu contează.