Controlul ANAF pe stocuri și gestiune: ce urmărește
Un control pe stocuri nu se rezumă la numărarea fizică a mărfii din gestiune — legea dă inspecției fiscale mai multe unelte, de la verificarea locației bunurilor până la reconcilierea automată a evidenței contabile cu fișierul standard de control fiscal.
Temeiul legal
„(2) În scopul efectuării inspecției fiscale, organul de inspecție fiscală procedează la: [...] b) verificarea concordanței dintre datele din declarațiile fiscale cu cele din evidența contabilă și fiscală a contribuabilului/plătitorului, inclusiv din fișierul standard de control fiscal; [...] f) verificarea locurilor unde se realizează activități generatoare de venituri impozabile ori unde se află bunurile impozabile; [...] k) dispunerea măsurilor asigurătorii în condițiile legii; l) aplicarea de sigilii asupra bunurilor, întocmind în acest sens proces-verbal." — Legea 207/2015 (Codul de procedură fiscală), art. 113 alin. (2) lit. b), f), k) și l) (sursă: anaf_surse/legea_207_2015_consolidat.txt)
Aplicat concret la un control pe stocuri și gestiune, textul de lege arată că organul de inspecție fiscală poate:
- Verifica fizic locul de gestiune — depozit, magazin, punct de lucru — unde se află bunurile impozabile, conform lit. f), nu doar analiza documentele de la sediu.
- Reconcilia stocurile declarate cu datele din evidența contabilă și, esențial, cu fișierul standard de control fiscal (SAF-T/D406) — lit. b) menționează explicit acest fișier ca sursă de comparație, ceea ce înseamnă că discrepanțe între stocul fizic constatat și secțiunea de stocuri din D406 sunt un punct de plecare firesc al controlului.
- Sigila bunurile, cu proces-verbal, dacă e cazul (lit. l), sau dispune măsuri asigurătorii (lit. k) asupra bunurilor din gestiune, atunci când există riscul ca acestea să dispară din patrimoniu înainte de stabilirea obligațiilor fiscale.
- Controlul pe stocuri se leagă direct de metodele generale de la art. 116 — poate fi prin sondaj (verificare selectivă) sau exhaustiv, decizia aparținând organului fiscal pe baza analizei de risc.
Ce se greșește în practică
- Se pregătește doar documentația contabilă (facturi, NIR-uri) pentru control, fără verificarea prealabilă a concordanței dintre stocul fizic real și cel din evidență — exact ce lit. b) autorizează organul fiscal să compare.
- Se ignoră faptul că fișierul SAF-T (D406) e o sursă explicită de comparație — o secțiune de stocuri incompletă sau eronată în D406 devine vizibilă la control chiar dacă evidența internă „pe hârtie" pare corectă.
- Se presupune că verificarea se limitează la sediul social, deși lit. f) permite explicit verificarea oricărui loc unde se află bunurile impozabile, inclusiv puncte de lucru sau depozite terțe.
Ce face iConta.eu
La data acestui ghid, iConta.eu generează declarația D406/SAF-T, inclusiv secțiunea de stocuri, din datele contabile introduse — aplicația nu simulează sau anticipă un control pe stocuri și nu compară automat stocul faptic (numărat fizic de contabil) cu cel din evidență, dincolo de ce reiese firesc din datele contabile existente. Verificarea fizică a gestiunii și reconcilierea ei cu D406 rămân un proces pe care contabilul îl conduce separat, folosind rapoartele generate de aplicație ca punct de plecare.