Ce indemnizație trebuie să aibă administratorul pentru condiția de microîntreprindere?
Una dintre condițiile cumulative pentru statutul de microîntreprindere e existența a cel puțin unui salariat. Codul fiscal nu leagă direct această condiție de o indemnizație minimă a administratorului, ci de existența raportului de muncă — administratorul remunerat printr-un contract de mandat sau de administrare îndeplinește el însuși condiția de „cel puțin un salariat", fără a fi nevoie de un contract individual de muncă separat, dacă remunerația lui e cel puțin la nivelul salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată (Codul fiscal, art. 51 alin. (4) lit. b)).
Temeiul legal
„Articolul 47 [...] o microîntreprindere este o persoană juridică română care îndeplinește cumulativ următoarele condiții, la data de 31 decembrie a anului fiscal precedent: [...] g) are cel puțin un salariat, cu excepția situației prevăzute la art. 48 alin. (3). Articolul 52 [...] (3) În cazul în care, în cursul unui an fiscal, o microîntreprindere nu mai îndeplinește condiția prevăzută la art. 47 alin. (1) lit. g) microîntreprinderea datorează impozit pe profit începând cu trimestrul următor celui în care a încetat raportul de muncă. Pentru o microîntreprindere cu un singur salariat, al cărui raport de muncă încetează, condiția prevăzută la art. 47 alin. (1) lit. g) se consideră îndeplinită dacă, în termen de 30 de zile de la încetarea raportului de muncă, este angajat un nou salariat cu contract individual de muncă pe durată nedeterminată sau pe durată determinată pe o perioadă de cel puțin 12 luni." — Legea 227/2015 (Codul fiscal), art. 47 alin. (1) lit. g) și art. 52 alin. (3) (sursă: anaf_surse/cod_fiscal_227_2015_consolidat.txt)
Ce rezultă de aici pentru administrator și condiția de salariat:
- Condiția legală e „cel puțin un salariat", adică o persoană cu contract individual de muncă — nu o „indemnizație minimă a administratorului" ca atare. Dacă administratorul are, pe lângă mandat, și un contract individual de muncă la aceeași firmă, poate el însuși acoperi condiția de salariat.
- Legea trimite la o excepție de la această condiție, prevăzută la art. 48 alin. (3) — situații particulare în care regula standard nu se aplică, definite separat de textul de bază al art. 47.
- Dacă unicul salariat își încetează contractul, firma are un termen de 30 de zile pentru a angaja un înlocuitor (cu contract pe durată nedeterminată sau determinată de cel puțin 12 luni) pentru a păstra condiția îndeplinită — altfel, firma datorează impozit pe profit începând cu trimestrul următor celui în care s-a încheiat raportul de muncă.
Ce se greșește în practică
- Se presupune că doar un contract individual de muncă îndeplinește condiția de „cel puțin un salariat" — de fapt și un contract de mandat sau de administrare o îndeplinește, dacă remunerația e cel puțin la nivelul salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată (art. 51 alin. (4) lit. b)).
- Se ignoră termenul de 30 de zile pentru angajarea unui înlocuitor atunci când singurul salariat pleacă, riscând astfel trecerea automată la impozit pe profit din trimestrul următor.
- Se confundă excepția de la art. 48 alin. (3) cu regula generală, aplicând-o unor situații care nu se încadrează în ea.
Ce face iConta.eu
iConta.eu ține evidența contractelor de muncă și a statelor de plată ale salariaților firmei, inclusiv datele necesare pentru identificarea existenței unui contract individual de muncă activ. Aplicația nu verifică automat, la nivelul întregii firme, dacă în orice moment al anului condiția „cel puțin un salariat" din art. 47 alin. (1) lit. g) e îndeplinită și nici nu semnalează proactiv termenul de 30 de zile pentru angajarea unui înlocuitor — urmărirea acestei condiții specifice regimului micro rămâne, la acest moment, responsabilitatea contabilului.