Valoarea de înregistrare a stocurilor: ce costuri se includ
Regula generală separă clar două categorii: costurile direct atribuibile aducerii bunului în forma și locul în care poate fi folosit sau vândut intră în cost; costurile generale, indirecte, rămân cheltuieli ale perioadei.
Temeiul legal
OMFP 1802/2014, Secțiunea 1.2, pct. 6: „costul de achiziție al bunurilor cuprinde prețul de cumpărare, taxele de import și alte taxe (cu excepția acelora pe care persoana juridică le poate recupera de la autoritățile fiscale), cheltuielile de transport, manipulare și alte cheltuieli care pot fi atribuibile direct achiziției bunurilor respective. În costul de achiziție se includ, de asemenea, comisioanele, taxele notariale, cheltuielile cu obținerea de autorizații și alte cheltuieli nerecuperabile, atribuibile direct bunurilor respective."
Ce se include, potrivit pct. 6: prețul de cumpărare, taxele de import și alte taxe nerecuperabile, transportul și manipularea, comisioanele atribuibile direct achiziției, taxele notariale, cheltuielile cu obținerea de autorizații și alte cheltuieli nerecuperabile atribuibile direct bunurilor.
Ce se exclude, potrivit pct. 79 alin. (1): „regiile (cheltuielile) generale de administrație care nu participă la aducerea stocurilor în forma și locul final" — adică orice cheltuială administrativă generală a firmei, nelegată direct de o achiziție anume. Tot exclus, cu excepții limitate, e costul îndatorării (dobânzi, comisioane de credit): potrivit pct. 80, acesta se capitalizează în cost doar pentru active cu ciclu lung de fabricație — categorie din care stocurile cumpărate curent, gata de utilizare sau vânzare la achiziție, sunt excluse explicit.
Ce se greșește în practică
- Se include în costul stocurilor o cotă din cheltuielile generale de administrație ale firmei (chirie sediu, salarii administrative), pe motiv că „și acestea contribuie" la achiziție — pct. 79 exclude explicit acest tip de cheltuială.
- Se capitalizează dobânda sau comisionul unui credit folosit pentru finanțarea achiziției de marfă curentă, ignorând excluderea explicită a stocurilor „gata de utilizare sau vânzare" de la regimul costurilor îndatorării.
- Se ignoră costurile care chiar trebuie incluse — comisioane de intermediere la achiziție, taxe notariale, autorizații — tratându-le ca cheltuieli de exploatare separate, deși legea le include explicit în costul de achiziție.
Ce face iConta.eu
La intrarea mărfii în gestiune (NIR), aplicația calculează costul de bază din cantitate × preț de achiziție, iar costurile accesorii direct atribuibile — transport, taxe vamale, comisioane la achiziție — se pot introduce separat și se capitalizează automat, proporțional cu costul de bază al fiecărei linii. Costurile generale de administrație și costurile de finanțare (dobânzi, comisioane de credit) nu au niciun parametru corespunzător în acest ecran și rămân, corect, în afara costului de achiziție — se înregistrează prin fluxurile separate de cheltuieli de exploatare, respectiv financiare.