Cum reduc șansele unui control de fond
Nu există în lege o listă de „trucuri” care garantează evitarea unui control fiscal de fond — dar Codul de procedură fiscală descrie explicit criteriile pe baza cărora ANAF încadrează fiecare contribuabil într-o clasă de risc fiscal, criterii care influențează direct procedurile de administrare, inclusiv selectarea pentru inspecție.
Temeiul legal
„În cazul creanțelor fiscale administrate de organul fiscal central, procedurile de administrare se realizează în funcție de clasa/subclasa de risc fiscal în care sunt încadrați contribuabilii ca urmare a analizei de risc efectuate de organul fiscal. [...] (7) Criteriile generale în funcție de care se stabilește clasa/subclasa de risc fiscal sunt următoarele: a) criterii cu privire la înregistrarea fiscală; b) criterii cu privire la depunerea declarațiilor fiscale; c) criterii cu privire la nivelul de declarare; d) criterii cu privire la realizarea obligațiilor de plată către bugetul general consolidat și către alți creditori; e) criterii cu privire la utilizarea mijloacelor moderne de plată; f) criterii de avertizare timpurie cu privire la capacitatea financiară de a achita obligațiile fiscale; g) criterii cu privire la informațiile/faptele înscrise în cazierul fiscal." — Legea nr. 207/2015 (Codul de procedură fiscală), art. 7 alin. (5) și (7) (sursă: anaf_surse/legea_207_2015_consolidat.txt)
Ce rezultă, cu temei legal real, din aceste criterii:
- Contribuabilii se încadrează în 3 clase de risc fiscal: mic, mediu, ridicat (art. 7 alin. (6)), iar procedurile de administrare — inclusiv intensitatea controalelor — diferă în funcție de clasă (art. 7 alin. (12)).
- Criteriile generale vizează, expres: corectitudinea înregistrării fiscale, depunerea la termen a declarațiilor, nivelul de declarare (coerența sumelor raportate), plata la timp a obligațiilor față de buget, utilizarea mijloacelor moderne de plată și cazierul fiscal.
- Contribuabilul nu poate contesta modul de stabilire a riscului sau clasa în care a fost încadrat (art. 7 alin. (11)) — nu există o cale legală de a „negocia” clasa de risc, ci doar de a acționa asupra criteriilor obiective care o determină.
- Analiza de risc se efectuează periodic, iar clasa se comunică contribuabilului doar la cerere (art. 7 alin. (10)).
Ce se greșește în practică
- Se caută „reguli secrete” de evitare a controlului, deși legea publică expres criteriile generale de risc — depunerea la termen, plata la timp, coerența declarațiilor și cazierul fiscal curat sunt pârghii reale, nu presupuneri.
- Se ignoră criteriul „nivelului de declarare” — discrepanțele între declarații (de exemplu TVA colectată din D300 necorelată cu D394) afectează direct clasa de risc.
- Se presupune că un istoric „curat” elimină definitiv riscul de control — analiza de risc este periodică, iar clasa se poate schimba în funcție de comportamentul fiscal curent al firmei.
Ce face iConta.eu
iConta.eu ține contabilitatea firmei și generează declarațiile fiscale pe baza datelor introduse, ceea ce ajută la depunerea la termen și la corelarea internă a cifrelor raportate — două dintre criteriile generale de risc prevăzute de lege. Aplicația nu are însă acces la clasa de risc fiscal atribuită de ANAF și nu poate estima probabilitatea unui control.