Cum se calculează riscul fiscal al unei firme
„Risc fiscal" nu e un termen colocvial în relația cu ANAF — are o definiție legală precisă și un rol explicit în procesul de selectare a firmelor pentru inspecție fiscală.
Definiția legală a analizei de risc
Codul de procedură fiscală art. 1 pct. 3 definește termenul:
„3. analiza de risc - activitatea efectuată de organul fiscal în scopul identificării riscurilor de neconformare în ceea ce privește îndeplinirea de către contribuabil/plătitor a obligațiilor prevăzute de legislația fiscală, de a le evalua, de a le gestiona, precum și de a le utiliza în scopul efectuării activităților de administrare fiscală;"
Neconformarea, în acest sens, înseamnă orice abatere de la îndeplinirea corectă a obligațiilor fiscale — declarare incorectă sau incompletă, plată întârziată, discrepanțe între declarații și realitate.
Rolul analizei de risc în selectarea pentru control
Codul de procedură fiscală art. 121 alin. (1) leagă direct selectarea firmelor pentru inspecție fiscală de nivelul de risc stabilit prin această analiză:
„(1) [...] În cazul creanțelor fiscale administrate de organul fiscal central, selectarea contribuabililor/plătitorilor pentru efectuarea acțiunii de inspecție fiscală se efectuează la nivelul aparatului central al ANAF, în funcție de nivelul riscului stabilit pe baza analizei de risc."
Deci nu firma alege dacă e „cu risc" sau nu — organul fiscal central calculează acest nivel intern, pe baza propriei metodologii, și îl folosește pentru a decide cine intră în programul de inspecție.
Analiza de risc pentru inspecția fiscală generală vs. parțială
Codul de procedură fiscală art. 115 alin. (2) arată că nivelul de risc influențează inclusiv întinderea controlului:
„(2) Organul de inspecție fiscală decide asupra efectuării unei inspecții fiscale generale sau parțiale, pe baza analizei de risc."
La fel, art. 117 alin. (2) leagă de analiza de risc și perioadele fiscale concrete care vor fi verificate în cadrul unei inspecții:
„(2) Selectarea perioadelor care vor fi supuse inspecției fiscale se efectuează de organul fiscal în funcție de riscul fiscal identificat. [...]"
Selecția aleatorie — componenta care nu ține de risc
Pe lângă selecția bazată pe risc, legea permite și o componentă de selecție aleatorie, dar strict plafonată. Art. 121 alin. (1^1):
„Prin excepție de la alin. (1), în cazul creanțelor fiscale administrate de organul fiscal central, contribuabilii/plătitorii pot fi selectați în mod aleatoriu pentru efectuarea unei acțiuni de inspecție fiscală. [...] Într-un an calendaristic, procentul maximal de contribuabili/plătitori selectați în mod aleatoriu nu poate depăși 10% din totalul contribuabililor/plătitorilor selectați pentru efectuarea inspecției fiscale în anul respectiv."
Deci cel puțin 90% din selecțiile anuale pentru inspecție se bazează pe analiza de risc, nu pe întâmplare.
Ce nu descrie public legea
Legea definește conceptul, rolul lui și consecințele (selectarea pentru control, notificarea de conformare), dar nu publică formula exactă sau ponderile folosite de ANAF pentru a calcula un scor de risc — metodologia internă de calcul nu e un text normativ accesibil, ci o procedură administrativă a organului fiscal.
Ce poate reduce practic riscul unei firme
Deși formula exactă nu e publică, elementele pe care legea le leagă direct de „neconformare" oferă indicii clare despre ce contează:
- coerența dintre declarațiile fiscale și evidența contabilă/SAF-T (art. 113 alin. (2) lit. b));
- depunerea la termen și corectitudinea declarațiilor;
- reacția la o eventuală notificare de conformare (art. 121^1) — corectarea în cele 30 de zile acordate reduce riscul unei inspecții efective ulterioare.
Practic
- Nu aștepta o notificare de conformare pentru a-ți verifica singur coerența declarațiilor — ea semnalează un risc deja identificat de ANAF.
- Ține evidența fiscală (art. 108 din Codul de procedură fiscală) completă și la zi — e sursa principală comparată cu declarațiile depuse.
- Reacționează prompt la orice notificare primită — termenul de 30 de zile pentru corectare există tocmai pentru a evita o inspecție efectivă.