Cum se declară veniturile din servicii intra-UE în D390?
Orice firmă din România care facturează servicii (consultanță, proiectare, marketing, dezvoltare, mentenanță etc.) unor clienți business din alte state UE trebuie să evalueze dacă acele venituri intră în D390, cu codul P. Regula de bază e simplă, dar clasificarea corectă în aplicație cere un pas suplimentar față de o factură obișnuită.
Temeiul legal
Art. 278 alin. (2): „Locul de prestare a serviciilor către o persoană impozabilă care acționează ca atare este locul unde respectiva persoană care primește serviciile își are stabilit sediul activității sale economice. [...]"
OPANAF 705/2020, anexa 2: „d) «Prestări intracomunitare de servicii» - se înscrie suma totală a prestărilor de servicii pentru care se aplică prevederile art. 278 alin. (2) din Codul fiscal, altele decât cele scutite de TVA în statul membru în care acestea sunt impozabile, pe fiecare client în parte, stabilit în Uniunea Europeană, pentru care exigibilitatea taxei ia naștere în luna calendaristică respectivă. Nu vor fi declarate prestările de servicii prevăzute la art. 278 alin. (2) din Codul fiscal dacă beneficiarul serviciului este o persoană impozabilă care nu este stabilită pe teritoriul Uniunii Europene;"
Cine intră la codul P
Pentru codul P trebuie îndeplinite simultan: (a) serviciul se încadrează la regula generală B2B de la art. 278 alin. (2) — locul prestării la sediul clientului, nu una din regulile speciale; (b) clientul e o persoană impozabilă stabilită într-un stat membru UE, altul decât România; (c) exigibilitatea taxei ia naștere în luna calendaristică raportată. Dacă vreuna dintre aceste condiții nu e îndeplinită — de exemplu clientul e din afara UE, sau serviciul intră sub o regulă specială de localizare — venitul respectiv nu se declară în D390, chiar dacă a fost facturat fără TVA românesc.
Firmă de consultanță IT din România facturează un proiect de dezvoltare software unei firme din Franța, înregistrată în scop de TVA acolo. Serviciul se încadrează la regula generală B2B, clientul e stabilit în UE — venitul apare în D390 cu codul P, pentru luna în care ia naștere exigibilitatea (de regulă, luna emiterii facturii sau, dacă e cazul, luna încasării avansului).
Ce se greșește în practică
- Se raportează la codul P și venituri de la clienți din afara UE (SUA, UK ca regulă generală), care sunt excluși explicit de instrucțiuni.
- Nu se marchează factura emisă ca „serviciu", iar aplicația o clasifică implicit drept livrare de bunuri (L), nu prestare de servicii (P).
- Se confundă locul unde e prestat efectiv serviciul (de ex. la distanță, remote) cu locul de stabilire al clientului — relevant e sediul clientului, nu locul fizic al muncii.
- Se omite reclasificarea manuală în ecranul D390 pentru facturile istorice, introduse înainte ca sistemul să aibă câmpul „axa" pentru servicii.
Ce face iConta.eu
O factură emisă e implicit tratată ca livrare de bunuri (cod L); pentru codul P, trebuie fie marcată cu axa „servicii" la introducerea facturii (tipul devine automat P, fără suprascriere manuală ulterioară), fie reclasificată manual în ecranul D390, dacă axa lipsește. Direcția documentului (emisă) exclude structural posibilitatea ca o factură emisă să fie reclasificată ca achiziție (A sau S) — reclasificarea manuală respectă mereu latura emisă/primită a documentului.