Persoană rezidentă în două state: cum se stabilește rezidența fiscală după convenție?
Când o persoană fizică e considerată rezidentă și în România, și într-un stat cu care România are convenție de evitare a dublei impuneri, rezidența se stabilește printr-o succesiune de criterii, aplicate în ordine. Se trece la criteriul următor doar dacă cel anterior nu decide. Primul este locuința permanentă. Dacă persoana are locuință permanentă în ambele state, decide centrul intereselor vitale: statul cu care relațiile ei personale și economice sunt mai apropiate.
Rezultatul contează mult: statul de rezidență impozitează veniturile mondiale, iar celălalt stat poate impozita doar veniturile din sursele sale, în limitele convenției.
Temeiul legal
„dacă aceasta deține o locuință permanentă aflată la dispoziția sa în ambele state, persoana este considerată rezidentă numai a statului în care își are centrul intereselor vitale, respectiv în statul cu care relațiile sale personale și economice sunt mai apropiate." — OMFP 1099/2016, art. 9 lit. b) (sursă: anaf_surse/ordin_1099_2016.html)
„persoana fizică este considerată rezidentă numai a statului în care are domiciliul, respectiv locuința permanentă aflată la dispoziția sa. O locuință se consideră permanentă dacă este proprietatea personală a persoanei fizice, dacă aceasta este închiriată de persoana respectivă sau dacă rămâne disponibilă oricând pentru această persoană și/sau familia sa" — OMFP 1099/2016, art. 9 lit. a) (sursă: anaf_surse/ordin_1099_2016.html)
Ordinea criteriilor (art. 9):
- Locuința permanentă (lit. a)). O locuință e permanentă dacă e proprietate personală, e închiriată de persoană sau îi rămâne disponibilă oricând ei și familiei sale. Dacă persoana are o astfel de locuință într-un singur stat, acela e statul de rezidență.
- Centrul intereselor vitale (lit. b)). Se aplică dacă persoana are locuință permanentă în ambele state. - La relațiile personale contează soțul sau soția, copiii, persoanele întreținute care vin cu ea în România, apartenența la organizații caritabile sau religioase, activitățile culturale. - La relațiile economice contează dacă persoana e angajată la un angajator român, are afaceri în România, deține imobile, conturi bancare sau carduri la bănci din România.
- Locuirea obișnuită (lit. c)). Dacă centrul intereselor vitale nu poate fi determinat sau persoana nu are locuință permanentă în niciun stat, e rezidentă acolo unde locuiește frecvent. Se iau în calcul toate șederile din același stat.
- Cetățenia (lit. d)). Dacă persoana locuiește obișnuit în ambele state sau în niciunul, decide naționalitatea.
- Procedura amiabilă (lit. e)). Dacă persoana are cetățenia ambelor state sau a niciunuia, autoritățile competente rezolvă cazul pe cale amiabilă, potrivit convenției.
Precizări din același ordin:
- Persoana care își păstrează locuința în statul în care a locuit preponderent, unde a muncit și unde are familia și proprietățile, poate demonstra, împreună cu alte elemente, că centrul intereselor vitale a rămas acolo, chiar dacă are și o locuință în România (art. 9 lit. b)).
- Același criteriu se aplică și rezidenților care pleacă din România (art. 9 lit. b), ultima frază).
- La stabilirea rezidenței se au în vedere și comentariile articolului 4 „Rezident" din Modelul de convenție OCDE (art. 10).
- Elementele secundare, precum autoturismul înmatriculat, permisul de conducere, pașaportul sau asigurarea socială și de sănătate, se iau în considerare doar împreună cu cele principale (art. 12 alin. (2)).
Ion Popescu lucrează din martie 2025 la o firmă din România, SC Exemplu SRL, și închiriază un apartament în București. Familia (soția și doi copii) a rămas în Austria, în casa proprie, unde Ion revine la fiecare sfârșit de săptămână. Conturile principale și singurul imobil deținut sunt în Austria. Ambele state îl consideră rezident.
- Criteriul 1: are locuință permanentă în ambele state (închiriată în România, proprietate în Austria), deci nu decide.
- Criteriul 2: relațiile personale (familia) și cele mai multe relații economice (imobilul, conturile) sunt în Austria. Singurul element economic important în România este contractul de muncă.
- Concluzia probabilă: centrul intereselor vitale e în Austria. Ion rămâne rezident austriac. Ca nerezident, el datorează în România impozit pe venitul salarial din activitatea desfășurată aici (Codul fiscal art. 59 alin. (1) lit. d)), în limitele convenției.
Concluzia depinde de ansamblul faptelor. Dacă familia s-ar muta la București și Ion ar vinde casa din Austria, analiza s-ar schimba.
Ce se greșește în practică
- Se aplică direct regula celor 183 de zile, fără să se treacă prin criteriile convenției când ambele state consideră persoana rezidentă.
- Se sare peste locuința permanentă și se ajunge direct la cetățenie.
- Centrul intereselor vitale se reduce la locul de muncă, ignorând familia și patrimoniul.
- Se cântăresc elementele secundare (permisul, mașina) ca și cum ar decide singure, deși ordinul le admite doar împreună cu cele principale.
- Nu se cere certificatul de rezidență fiscală din celălalt stat, deși rezidența într-un stat cu convenție se dovedește prin el (Codul fiscal art. 59 alin. (6)).
Ce face iConta.eu
iConta.eu nu stabilește rezidența fiscală a persoanelor fizice și nu aplică criteriile din convenții. Aplicația ține evidența contabilă și salarizarea firmelor din portofoliu, dar statul de plată nu are o încadrare distinctă rezident/nerezident. Analiza criteriilor, documentarea lor și cererea certificatului de rezidență rămân în sarcina contabilului.